Mihaela Murgoci


Salut! Sunt Mihaela, născută și crescută în sectorul 4, mai precis în Berceni. Sunt istoric de formație (am absolvit Facultatea de Istorie – Universitatea din București), manager de proiecte cultural-educative ca profesie. Şi activist în timpul liber.

Încă de mică mi-am dorit să ajut oamenii. Pe atunci visam să fiu asemenea lui Superman și să salvez lumea de cei care o făceau urâtă. Astăzi încerc să rezolv problemele din jurul meu şi mă alătur celor care vor să creeze o viaţă mai bună pentru ei şi pentru ceilalţi. Acest fel de a fi îl datorez educației primite acasă. Părinții mei, care nu mai sunt acum pe această lume, au ajutat întotdeauna pe oricine a avut nevoie, fie rude, fie prieteni, fie necunoscuți. De fiecare dată fără a cere ceva în schimb, pur şi simplu, era un gest natural. Oamenii din jurul meu îmi spun că sunt idealistă, de parcă ar fi ceva negativ. Însă eu cred că empatia este cea mai importantă trăsătură a noastră, calitate pe care ar trebui să o cultivăm cu toţii căci ne înlesneşte viaţa în propriile comunităţi.

Dacă este ceva de care mă simt atașată în mod special, acesta este locul în care m-am născut și în care trăiesc și acum. Nu am locuit tot timpul în Berceni. Însă când m-am reîntors, mi s-a părut că am revenit acasă, în acel loc în care te simți în siguranță și sigur pe ceea ce faci. Așa că în 2014 am pornit într-o aventură împreună cu două bune prietene: Edu_Cult_Berceni. Este un proiect-program care a început ca o redescoperire a istoriilor cartierului meu drag și care merge în direcția pe care ne-am dorit-o. Să construim o comunitate, comunitatea din Berceni. Să îi determinăm și pe cei tineri sau pe noii locuitori ai cartierului să fie atașați de locul în care trăiesc, să nu-l perceapă doar ca pe un simplu spațiu în care se întorc seara de la lucru sau de la școală. Să genereze un grup compact care să își protejeze valorile. Mai multe despre conceptul proiectului şi implementarea lui găsiți pe cartierulberceni.com.

M-am alăturat echipei lui Nicușor Dan din 2012 și am cunoscut oameni minunați, motivați, plini de energie și hotărâți să se implice în rezolvarea problemelor societății, ale Bucureștiului în special. Am rămas alături de ei și împreună am creat Uniunea Salvați Bucureștiul.

De ce candidez pe postul de consilier local? Am simțit că nu este suficient să stai deoparte, în afară și să critici ce fac politicienii pentru cartierul tău, pentru orașul tău. Că trebuie să mă implic mai mult și să fac pasul spre locul în care se iau decizii pentru sectorul meu și pentru viaţa oamenilor săi. Consider că este de datoria mea să acţionez şi să contribui la transformarea sectorului meu şi implicit a Bucureştiului într-un oraş al oamenilor, al cetățenilor săi!

Sunt membru in urmatoarele comisii:

 

nr 3 pentru administrarea domeniului public şi privat, administrarea pieţelor, organizarea instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi gospodărire comunală
nr 5 pentru cultură, culte, minorităţi, sport şi tineret