De profesie sunt urbanist și consilier local în S4 din mandatul 2020.
În acești 4 ani m-am ocupat de urbanism și mobilitate urbană, susținând de fiecare dată dezvoltarea urbană coerentă, pe principii clare și dezvoltarea mobilității alternative, acestea fiind cele mai mari probleme ale Bucureștiului.
În 2021 am oprit proiectul de pasarele peste bd. Tineretului (cum ar fi să fi stat acum cu bicicleta la coadă la lift?) și am depus mai multe amendamente cu privire la politica de parcare.
Îmi doresc să continui pentru a avea o capitală decongestionată, plăcută pentru traiul cotidian și dezvoltată armonios, pe principii corecte de urbanism.
Raportul de activitate pe cei 4 ani poate fi consultat pe site-ul PS4.