Vă prezentăm o analiză a rectificării bugetului local pentru anul 2017 (sumele sunt exprimate în mii lei):
– în primul grafic este prezentat bugetul alocat pentru fiecare capitol bugetar
– în al doilea grafic este prezentat bugetul propus la rectificare pentru fiecare capitol bugetar
– la sfarsit este prezentată diferenţa dintre bugetul alocat şi bugetul propus la rectificare

În concluzie, se pot observa urmatoarele:
– Valoarea totală iniţială a obiectivelor de investiţii a crescut cu peste 20 de milioane lei faţă de bugetul aprobat (de la 376.130.569,19 lei la 397.868.129,33 lei), ceea ce înseamna asumarea majorari costurilor pentru unele obiective de investiţii. Problema este ca aceasta creştere nu este justificata pentru că, spre exemplu: achiziţionarea de autoturisme de catre Primara Sectorului 4 a crescut de la 100.000 , cât era în bugetul aprobat, la 168.000 la aceasta rectificare;
– Un alt lucru interesant este achiziţionarea de servicii de consultanţă financiară pentru refinanţare împrumut nou şi rambursare cotă TVA. În bugetul aprobat era alocata suma de 243.000 lei iar acum aceasta suma nu s-a dublat, nu s-a triplat ci s-a marit cu aproape 4 ori: 850.000,00 lei;
– Pentru spaţii verzi, bugetul a fost redus, fara justificare, cu 5 milioane lei,  pentru echilibrarea bugetului total, dar sunt motive sa credem că în câteva luni o sa fie mărit din nou bugetul pe acest sector.

Mâine, la şedinţa extraordinară, consilierii USR vor cere explicaţii cu privire la aceste modificari.