În fiecare an, 800.000 de tone din așa-numitele pungi de unică folosinţă sunt utilizate în Uniunea Europeană. În medie, un cetăţean UE a folosit 191 de pungi în 2010, iar dintre acestea, numai 6% au fost reciclate. Rapoartele oficiale arată că mai mult de 4 miliarde de pungi sunt aruncate în fiecare an. „Deșeurile din plastic devin foarte vizibile. Ele apar în peisajele naturale, ameninţând fauna, sau pot fi regăsite sub formă de «supă de plastic» în Oceanul Pacific, acoperind mai mult de 15 milioane de kilometri pătraţi”, a declarat Comisarul pentru Mediu, Janez Potočnik. Italia a devenit prima țară din Europa care a interzis sacoșele non-biodegradabile de cumpărături, în timp ce alte ţări au interzis pungile de plastic foarte subţiri – printre care China, Africa de Sud, Kenya, Uganda, Bangladesh şi Taiwan. Grupul USR propune începand de la 1 ianuarie 2018 interdicția comercializarii pungilor şi sacoşelor pentru cumpărături, de unică folosință (cu grosime pâna la 60 microni), cu mâner integrat sau aplicat, fabricate din materiale obținute din resurse neregenerabile, respectiv minerale şi combustibili fosili, care nu îndeplinesc cerințele standardului EN 13432.